full screen background image

Administratorii de bloc trebuie să afișeze modul de calcul al sumelor lunare de plată

administrator asociatie proprietari     Începând de vineri, 11 martie, administratorii de bloc vor trebui să afișeze cum calculează sumele lunare de plată, altfel vor risca amenzi de mii de lei.

Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

În cazul în care această obligaţie nu va fi îndeplinită de asociaţii, amenzile aplicabile vor putea ajunge până la 3.000 de lei.

Iniţiatorul actului normativ a afirmat că introducerea acestei obligaţii va impune un plus de transparenţă în repartizarea şi stabilirea cheltuielilor asociaţiilor de proprietari.

De reţinut este că orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii.

Iar de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se ocupă persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciţii acestora.

comments

comments