full screen background image

Cursuri gratuite de limba italiană, la Școala “Gheorghe Popadiuc” Rădăuți

italiana     Școala Gimnazială “Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți intenționează organizarea de cursuri de studiu al limbii italiene pentru elevii din municipiu, începând cu anul școlar 2016 – 2017.

Cursurile vor fi gratuite și vor fi ținute de cadre didactice de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean și a Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Se intenționează formarea cel puțin a unei grupe cu 20 de elevi, la cererea părinților care s-au adresat în acest sens conducerii școlii.

Înscrierea la cursuri se derulează până joi, 10 martie, la secretariatul școlii din strada Dobrogeanu Gherea nr. 12, unde se pot obține și detalii.

Din anul școlii 2017 – 2018 se intenționează introducerea acestui studiu la clasa pregătitoare.

Nu este un program opțional, ci va face parte din trunchiul comun, cu program de trei ore pe săptămână.

Odată cu implementarea acestui curs, se intenționează să se vină în sprijinul copiilor născuți in Italia și reveniți in țară pentru studii, dar și în sprijinul celor care intenționează să plece la părinții plecați în străinătate.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments