full screen background image

Structura șoselei de centură a Sucevei este afectată de terenul instabil

10     Inaugurată în urmă cu un an, porțiunea Pătrăuți – Șcheia a șoselei de centură a municipiului Suceava se degradează.

Pământul de la baza pasajului alunecă spre carosabil, stabilitatea malurilor fiind vizibil afectată, în condițiile în care nu au fost zăpezi abundente și nici ploi de durată.

Pe unele porțiuni șanțurile s-au umplut cu pământ, existând pericolul ca apa să iasă pe carosabil.

De altfel, o comisie a Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale efectuează în această perioadă o expertiză a lucrării.

După ce contractul cu  SCCF  Iași a fost reziliat, s-a organizat o nouă licitație pentru finalizarea celor 7 kilometri rămași de la Șcheia la ieșirea în Drumul Național 2 spre Fălticeni.

Lucrările la șoseaua de centură au fost începute în urmă cu 8 ani și au costat până acum peste 80 milioane euro.

comments

comments