Ieri am urmărit un fragment dintr-o conferință a unui cunoscut psiholog britanic. Foarte multe idei interesante, ce merită dezbătute. Am să mă opresc, însă, asupra uneia, ce mi-a rămas mai pregnant în minte. Ne învățăm copiii de mici o sumedenie de reguli, ce îi ajută să-și păstreze sănătatea fizică. Îi învățăm că e bine să se spele de minim două ori pe zi pe dinți, pentru a nu face carii. Îi învățăm să se spele pe mâini înaintea fiecărei mese, să mănânce zilnic fructe și legume. Îi învățăm că orice rană e bine să fie curățată și pansată cât mai repede, pentru a nu se infecta. O sumedenie de reguli pe care și le însușesc chiar de mici. Toate pentru a fi sănătoși. Fizic.
Nu-i învățăm, însă, mai nimic despre sănătatea psihică. De ce oare? Fizicul o fi mai important decât psihicul?! Nu e musai să existe un echilinbru între cele două, pentru o bună existență?!
Nici acasă, nici la școală, copilul nu aude prea des sfaturi legat de cum trebuie să reacționeze în fața unui eșec. Cum trebuie să reacționeze atunci când este respins de alții. Cum să reacționeze atunci când sentimentele nu îi sunt împărtășite.
E drept că și dinții sunt foarte importanți, dar de ce îi spunem zilnic celui mic să se spele, dar nu îi spunem zilnic, spre exemplu, să zâmbească? De ce nu îl învățăm cum să găsească bucurie în lucrurile mici? De ce nu îl învățăm să se bucure maxim atunci când are ocazia, fără a se gândi că după o astfel de bucurie mare sigur urmează un dezastrul?
Copiii noștri nu știu cum să reacționeze atunci când obțin o notă rea la școală, spre exemplu. Prima reacție la vederea unei astfel de note este să se gândească la ce părere vor avea ceilalți despre el. Își spune că e prost, că nu e bun de nimic, că degeaba se chinuie și stă cu nasul în cărți, că tot nu reține nimic. Sau pur și simplu nu îi pasă de nota primită, în cazul în care nici nu a învățat. Pentru că ceilalți oricum nu au așteptări de la el… Greșite, ambele reacții, pentru viitorul copilului.
Dar cum să reacționeze altfel, dacă nu i s-a repetat de la fel de multe ori, ca în cazul spălatului pe dinți, cum e mai bine să reacționeze. Poate i-a spus mama o dată că nu nota contează, ci ceea ce știe și dorința de a fi mai bun decât ieri. Dar i-a spus-o numai o dată… sau de două ori. Și a uitat deja. Nu are exercițiul acestui fel de a reacționa.
Iar problema aceasta cu notele e una dintre cele mai mici. Căci sunt multe alte situații critice în care dovedim cu toții, mai mici sau mai mari, lipsa unei educații pentru sănătate emoțională.
Dar poate după doza de azi și încă vreo două ce vor urma, vom fi mai atenți la educația pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri… Cel puțin la fel de atenți ca în cazul educației pentru sănătatea dinților.
