full screen background image

Ambasada SUA critică legea defăimării

sua     Ambasada Statelor Unite la Bucureşti critică legea defăimării. “Protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase. Condamnăm discriminarea şi ura, dar în acelaşi timp ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare”, transmite reprezentanţa diplomatică.

Proiectul legislativ privind apărarea demnităţii umane şi toleranţă faţă de diferenţele de grup, înaintat de Liviu Dragnea, a fost criticat că limitează libertatea presei. Totuși, inițiatorul legii a declarat în plenul Parlamentului că nimic nu este mai departe de adevăr și că nu îi împiedică în niciun fel pe jurnaliști să-i critice pe politicieni.

Actul normativ prevede că cei care calomniază în spaţiul public, inclusiv în presă şi pe internet, riscă amenzi între 1.000 și 30.000 de lei. Când ţinta defăimării e un grup social, sancţiunile ajung până la 100.000 de lei.

Dezbaterile pe tema acestui act normativ ar trebui reluate săptămâna aceasta în plenul Camerei Deputaţilor.

comments

comments