full screen background image

11 februarie – “Colorând destresăm”

doza bun     Cu siguranță, v-ați dat seama că temele abordate în întâlnirile noastre sunt adesea legate de problemele ce nu ne dau pace fie în viața de familie, fie în activitatea de la serviciu.

Și cum una dintre marile probleme ale societății actuale este stresul, nu au fost puține momentele în care am încercat să-i identificăm cauzele, dar să găsim și soluții. Vă aduceți aminte de metoda de destresare pe termen scurt, ce se folosea de elemente repetitive ce trebuie privite cum ar fi: valurile unei ape sau fulgii ce zboară prin aer. Dar cum nu avem tot timpul valuri la îndemână (căci dacă am avea, ar însemna că suntem mai tot timpul la mare, deci în vacanță, și atunci de unde ar fi stresul?!) și nici iarnă bogată în precipitații n-am prea văzut în ultima vreme (iar de alt anotimp în care să ningă, auzim mult prea rar), e cazul să ne canalizăm atenția în altă direcție.

Eu am îndreptat atenția spre un articol ce anunța faptul că americanii se dau în vânt după cărțile de colorat. Un site de cumpărături celebru anunță că cererea pentru cărți de colorat a crescut, printre cele mai vândute 20 de cărți fiind chiar una de colorat. Rafturile librăriilor din New York au prins, se pare, deja de veste despre noile preferințe ale adulților și sunt pline de cărți de colorat. Ei, nu! Nu vă imaginați că americanii au dat în mintea copiilor! (Deși a da în mintea copiilor se dovedește a fi adeseori mult mai bine pentru unii, decât a rămâne în mintea lor de adulți…)
Americanii nu au dat în mintea copiilor, pentru că aceste cărți de colorat sunt adresate chiar lor, adulților. Iar scopul lor este terapeutic. Sunt cărți cu păsări, fluturi, peisaje urbane și mandale. Iar coloratul lor se pare că are efecte benefice din moment ce cei de peste ocean organizeză ateliere săptămânale, la care participă adulți de diferite vârste, pentru a se destresa. La noi am văzut foarte rar adulți colorând de dragul relaxării. Păi, când? Sunt prea stresați de timpul care se scurge și nu le mai ajunge. Suntem și în acest domeniu cu câțiva ani buni în urmă. Suntem în stadiul în care ne identificăm stresul, știm că există, deși nu știm exact nivelul lui, dar nu ne facem timp să scăpăm de el. Nu căutăm soluții, deși uneori sunt mai la îndemână decât credem.

Dragii mei, chestia aceasta cu coloratul și destresatul chiar nu e o poveste. Și dacă stăm bine și ne gândim, ar putea fi un lucru accesibil oricui. Mult mai ieftin decât vacanța pe plaja de care se sparg valurile regulat sau într-o țară nordică în care fulgii plutesc agale mai toată ziua. O carte de colorat am putea să o găsim rătăcită prin colțul camerei juniorului sau pe un raft uitat din camera celui ce a crescut prea repede și nu mai e prea preocupat de cărți. Nici de citit, nici de colorat. Și uite așa, cu efort minim, am putea avea parte de o reducere a nivelului de stres, la preț redus și el. Ceea ce nu poate face decât bine. Căci, în lipsa stresului, toate merg mai bine! Chiar și administrarea dozelor de educație.

0:00

comments

comments