full screen background image

Cererea de eliberare condiţionată depusă de Miron Mitrea, respinsă de instanţă

miron-mitrea     Judecătoria Medgidia a respins solicitarea depusă de fostul ministru Miron Mitrea pentru a fi eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a ispăşit un an din cei doi la care a fost condamnat pentru luare de mită, decizia instanţei nefiind însă definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Judecătoria Medgidia s-a judecat, miercuri, cererea depusă de fostul ministru Miron Mitrea pentru eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa.

Magistraţii au respins solicitarea lui Miron Mitrea şi au stabilit termen de reiterare (n.r. – data după care se poate introduce o nouă cerere cu acelaşi obiect) după data de 12 februarie. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept la contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a depus pe data de 28 ianuarie, la Judecătoria Medgidia, o solicitare pentru a fi eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a ispăşit aproximativ un an din cei doi la care a fost condamnat pentru luare de mită.

comments

comments