full screen background image

Tiberiu Nițu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul coloanelor oficiale

tiberiu nitu     Premieră în România. Tiberiu Niţu este primul fost procuror general urmărit penal de DNA. Pe surse, acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul coloanelor oficiale al lui Gabriel Oprea. La ieșirea de la DNA, acesta  declarat că protocolul a fost semnat la inițiativa Ministerului de Interne, nu la cererea sa și că el a beneficiat de un dispozitiv de însoțire și protecție proporțional cu responsabilitățile și riscurile funcșiei pe care o ocupa la ace vreme.

Nu am solicitat nu am avut niciodată coloană oficială.Nivelul de protecție care se acordă în funcție de responsabilitățile demnitarului și modalitatea efectivă nu e atributul beneficiarului, ci instituției specializate.

Potrivit legii, SPP poate solicita sprijin altor instituții inclusiv Ministerului Afacerilor Interne când e necesar pentru protecția demnitarului.

Protocolul a fost semnat la inițiativa M.A.I. și a Inspectoratului general al Poliției Române. Nu am solicitat eu întocmirea unui protocol.

Am avut un dispozitiv de însoțire și protecție proporțional cu riscul exercitării funcției de procuror general”, a declarat Nițu la ieșirea de la DNA.

comments

comments