full screen background image

3 februarie – “Frumoasă poză… totuși, eu cu cine votez?”

doza bun     La finele săptămânii trecute, aflarăm cu toții despre propunerea legislativă a unui senator UNPR, prin care se dorește introducerea pe buletinele de vot a fotografiei candidatului.

“În felul acesta  va fi posibilă o individualizare a celor ce candidează și eliminarea confuziilor nedorite.” Tot fotografia cu pricina va descuraja absenteismul. Senatorul cu inițiativă ne dă asigurări că albumul foto al candidaților va veni în special în sprijinul “persoanelor în vârstă sau cu o pregătire precară, foarte numeroase în țara noastră, precum și a celor care, de regulă, refuză să meargă la vot pe motiv că nu cunosc candidații”… Și să mai spună cineva că nu există preocupare din partea politicienilor noștri pentru cetățeanul de rând!…

E limpede! Au trecut vremurile lui Caragiale, în care votantul era într-o continuă pendulare cauzată de dilema cu alegrea candidatului corect, dar nu numai… ce-i drept. Acum alegătorul va cunoaște candidatul privindu-l în fotografie. Îl va cunoaște și nu recunoaște… Cel puțin așa speră bunul senator cu inițiativă.

Am fost curioasă care sunt ecourile acestei propuneri legislative. E drept, nu am ajuns pe ulița vreunui sat, dar am tras cu urechea în stânga și în drepta și cu ochiul pe diferite forumuri. Cel mai mult m-a amuzat nelămurirea unei doamne care, aflând de inițiativa senatorului, ce credeți că a făcut prima dată? A căutat și s-a uitat la fotografia dumnealui. Culmea, nu a ajutat-o să îl cunoască mai bine, în schimb i-a stârnit întrebarea: “Ce-i veni chestia asta cu fotografia?! Nici măcar nu e vreun Adonis!”…

Care va să zică, s-ar putea ca cel care nu arată într-un anume fel – fel ce variază de la un alegător la altul – să nu fie ales, în ciuda poate a altor calități ce l-ar recomanda pentru politică. Și asta pentru că nu-l ajută chipul.

O altă reacție interesantă, într-un alt registru, ce-i drept, a fost a unui domn. S-a gândit că n-ar strica un CV și o declarație de avere atașată fotografiei candidatului. Să știm cu ce avere a intrat în politică. Aflarea averii cu care va ieși va fi oricum tardivă. O sumedenie de informații vrea domnul acesta pe buletinul de vot!… Care s-ar transforma mai degrabă într-o revistă grosuță, cred eu, una ce ar avea aproape pe fiecare pagină personaje din lumea mondenă. Deci ar putea stârni interesul.

Dar în cazul acesta, pentru un vot în cunoștință de cauză, adică după studierea CV-ului fiecărui candidat, propun și eu înființarea centrelor de vot în cafenele sau ceainării. Să studieze votantul declarațiile de avere în tihnă, sorbind un ceai fierbinte ce i-ar pune sângele, deci și gîndirea în mișcare. Unde mai pui că, în lipsa fumului din astfel de locații, va pluti poate inspirația în alegeri… Deci toate condițiile pentru un vot responsabil.

Ehei… râdem noi, dar alegerile se apropie… Și chiar nu știu cui am putea să-i mai acordăm încrederea noastră pentru următorii ani… Dacă vă ajută în luarea de astfel de decizii… ați putea consuma în continuare, zilnic, doze de educație.

0:00

comments

comments