full screen background image

Şoferii care rămân fără permis ar putea să îşi răscumpere punctele de penalizare

politia_rutiera     Şoferii care rămân fără permis își vor putea răscumpăra punctele de penalizare, astfel încât, cei care au bani, vor putea evita să cumuleze cele 15 puncte care conduc automat la suspendarea dreptului de a conduce, prevede un proiect de lege privind Codul Rutier, depus la Senat, scrie b365.ro.

“Art.401 – (1) Fiecare punct de penalizare aplicat poate fi răscumpărat până în momentul în care a intervenit de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ca măsură administrativă, iar contravenientul face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal respectiv”, prevede proiectul de lege.

Astfel, un punct de penalizare va putea fi cumpărat, iar valoarea acestuia va fi egală cu valoarea unui punct-amendă. În prezent, un punct-amendă valorează 105 lei, reprezentând 10% din salariul minim pe economie.

Cei care au mai puțin de un an de când au obținut permisul nu vor dispune de acest drept.

comments

comments