Anul acesta, legislaţia din România oferă contribuabililor care înregistrează datorii la bugetul de stat posibilitatea de a beneficia, în anumite condiţii, de amânarea la plată a penalităţilor de întârziere şi a unor părţi din dobânzi sau chiar de anularea acestor obligaţii de plată accesorii.
Plecând de la prevederile primelor patru articole din OUG nr. 44/2015, specialiştii Departamentului de litigii şi dispute fiscale din cadrul EY România au identificat şase categorii de contribuabili care pot beneficia de facilităţile fiscale prevăzute. Potrivit acestora, există următoarele şase tipologii de contribuabili beneficiari ai facilităţilor fiscale:
- contribuabilul care nu a declarat obligaţii fiscale cu termen de plată la 30 septembrie 2015 (cu menţiunea că, potrivit experţilor de la EY România, în această categorie se încadrează şi contribuabilul care nu a declarat absolut nimic – situaţie ce va isca, în opinia specialiştilor, numeroase controverse);
- contribuabilul inspectat anterior datei de 30 septembrie 2015, căruia i s-a comunicat decizia de impunere anterior acestei date;
- contribuabilul care a declarat, dar nu a plătit obligaţiile fiscale până la data de referinţă (30 septembrie2015);
- contribuabilul care depune declaraţie rectificativă ulterior datei de referinţă (30 septembrie 2015), dar nu mai târziu de 31 martie 2016, respectiv nu mai târziu de 2 noiembrie 2015 dacă anterior datei de referinţă a fost emis aviz de inspecţie;
- contribuabilul care a declarat şi a plătit cu întârziere obligaţiile principale până la data de referinţă, dar nu a achitat obligaţiile accesorii;
- contribuabilul aflat în inspecţie fiscală la 21 octombrie 2015, indiferent de data finalizării inspecţiei şi comunicării deciziei de impunere.
Citiți în ce condiții puteți beneficia de anularea sau reducerea penalităților de întârziere pe avocatnet.ro.