full screen background image

Investiţii noi propuse de PNL Suceava, în bugetul pe 2016

balan 1908     Liberalii din municipiul Suceava au anunţat, miercuri, că doresc continuarea modernizării şi dezvoltării localităţii, iar pentru 2016 propun ca bugetul să fie unul al dezvoltării, la fel ca în 2015, astfel încât să fie realizate noi proiecte de infrastructură urbană.

Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Bălan, a declarat că liberalii au reuşit şi anul trecut şi speră că vor reuşi şi în acest an să adopte un buget al dezvoltării şi nu un buget axat mai mult pe consum, aşa cum s-a întâmplat inclusiv în 2014.

„Aşa cum anul trecut am făcut un buget îndreptat spre dezvoltare şi nu spre consum, consilierii locali PNL îşi propun ca şi în acest an să se adopte un buget pentru dezvoltarea oraşului şi care să ţină cont de problemele imediate ale locuitorilor. De altfel, majoritatea proiectelor pe care le propunem sunt izvorâte din discuţiile cu locuitorii din toate cartierele şi se îmbină cu viziunea de dezvoltare începând cu scara blocului”, a spus Ioan Bălan.

El a arătat că o prioritate în acest sens este construirea de noi parcări de reşedinţă, acestea fiind incluse într-un capitol distinct din bugetul municipiului.

„Sunt lucrări noi de investiţii, sunt parcări noi. În ceea ce priveşte actualele parcări ce necesită reabilitare, acestea sunt incluse în programul de întreţinere străzi. Pentru parcări noi, este un capitol bugetar nou”, a explicat liderul liberal sucevean.

Noul pod peste râul Suceava ar urma să fie amplasat în zona fostei gropi de gunoi a oraşului

Ioan Bălan a mai anunţat că PNL va vota în Consiliul Local pentru construcţia unui nou pod peste apa Sucevei, investiţie care să conducă în mod real la fluidizarea traficului în oraş.

„Viziunea noastră este construcţia unui nou pod. Actualul primar vede doar lărgirea podului actual care este un pod destul de vechi, reabilitat parţial, dar care va fi astfel suprasolicitat şi nici nu se va soluţiona problema traficului rutier”, a spus deputatul liberal.

El a explicat că proiectul liberal prevede construirea unui nou pod, peste râul Suceava care să facă legătura cu DN 29.

Investiţia va fi asigurată printr-o finanţare multianuală, iar noul pod va fi amplasat în zona fostei gropi de gunoi a oraşului şi va avea trei căi de acces dinspre oraş, de pe strada Mirăuţi, de pe strada Apeductului, şi de pe strada pe care se află fabrica Denis, urmând ca traficul să fie selectat printr-un sens giratoriu în zona benzinăriei Lukoil.

„Astfel, vom avea cu adevărat o preselecţie înainte de podul actual peste râul Suceava şi se va fluidiza traficul în această zonă”, a menţionat Ioan Bălan.

Noi locuri de joacă pentru copii dotate şi cu aparate de fitness

Liderul liberal sucevean a mai arătat că un alt punct important este înfiinţarea de noi locuri de joacă pentru copii dotate şi cu aparate de fitness, pe acelaşi principiu ca cele două amenajări de acest fel realizate anul trecut.

În ceea ce priveşte susţinerea sportului de masă, pe lângă sprijinirea unor competiţii sportive, inclusiv Crosul Sucevei, se are în vedere finanţarea a două terenuri de sport pe lângă Colegiul Tehnic Samoil Isopescu şi Liceul de Artă.

El a spus că investiţiile presupun montarea unei suprafeţe de joc noi, sintetice, multifuncţionale care să se preteze la sporturi precum fotbal, handbal, baschet şi volei, dar şi construcţia de tribune, îngrădirea terenului, vestiare, grup sanitar, iluminat şi supraveghere video.

Ioan Bălan a mai declarat că ţinând cont de poziţiile exprimate de directori de şcoli care au spus că îşi doresc astfel de investiţii, dar că nu au personal de supraveghere, liberalii vor propune Consiliului local ca la fiecare şcoală cu astfel de teren Primăria să bugeteze un post de administrator sportiv care să gestioneze acest teren.

Astfel, terenurile de sport de pe lângă şcoli vor fi folosite de elevi în timpul cursurilor şi vor fi deschise publicului în restul perioadei, inclusiv noaptea. Mai mult, el a spus că va trebui finanţat în acest an la Liceul cu program sportiv un proiect de continuare a modernizării care să includă amenajarea de tribune şi vestiare.

Liberalii susţin proiectul pe care l-au propus în urmă cu mai mulţi ani, de construire a unei săli de sport polivalente

Tot la noi investiţii liberalii susţin proiectul pe care l-au propus în urmă cu mai mulţi ani de construire a unei săli de sport polivalente, proiect pentru care a fost adoptat un act normativ de alocare pentru municipiul Suceava a 12 hectare de teren în urma susţinerilor deputaţilor liberali de Suceava.

PNL Suceava consideră că la Stadionul Areni importante sunt, în principal, investiţiile în siguranţa în exploatare.

„La stadion avem în vedere asigurarea siguranţei în exploatare prin realizarea de lucrări de consolidare”, a spus Bălan.

Mai mult, liderul PNL Suceava a spus că aleşii locali liberali vor vota pentru modernizarea pieţei din cartierul Burdujeni.

El şi-a exprimat consternarea să afle că primarul în funcţie, după 12 ani de mandat, nu ştia că piaţa din Burdujeni are nevoie de un program de modernizare întrucât risca să fie închisă pentru că este improprie pentru această activitate.

Liderul PNL a menţionat că în buget sunt prevăzute şi sumele de bani pentru funcţionarea municipalităţii, de la investiţii în şcoli până la subvenţiile pe energie termică.

„Bugetul anual reflectă viziunea de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung a unei localităţi, iar noi de dorim modernizarea şi dezvoltarea municipiului şi de aceea vom adopta un buget îndreptat spre dezvoltare”, a spus Bălan.

El precizat că în Consiliul Local Suceava, PNL are 14 voturi din cele 23, suficiente pentru adoptarea unui buget care să includă proiectele vizate de liberali.

comments

comments