full screen background image

19 percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi, la instituţii publice şi domiciliile unor persoane, într-un dosar de corupţie

mascati_79397300     Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în anul 2015.

În cursul zilei de 21 ianuarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate în județele Iași și Botoșani, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

comments

comments