full screen background image

20 ianuarie – “Plopii fără sau cu soț”

doza bun     Mă gândeam, zilele trecute, la cât de mult ne place uneori să complicăm lucrurile. Să le întoarcem pe toate părțile, să le analizăm, să vedem nevăzute și mai ales să auzim nerostite.

Veți fi fiind vreo câțiva dintre dumneavoastră perfecți, pentru că auziți și vedeți, deci înțelegeți, exact ceea ce trebuie… Dar nouă, celorlalți, ce nu ne putem numi perfecți – dar parcă nici defecți n-aș spune – cu siguranță ni se întâmplă uneori să dăm interpretări greșite lucrurilor spuse sau făcute de ceilalți. Și asta tocmai din nevoia de a înțelege mai bine. Analizăm mai mult, ne raportăm prea mult la experiențele trecute, dar nu-l întrebăm pe celălalt ce a vrut să spună mai exact.

Goethe spunea că “Nimeni nu ar mai vorbi mult în societate, dacă ar ști cât de des i-a înțeles greșit pe ceilalți.” Chiar așa… am fi o lume de tăcuți. Dar, în realitate, lumea e chiar foarte gălăgioasă în jur. Vorbește, gesticulează și-i drept, uneori, mai și ascultă, sperând să înțeleagă. Culmea e că, adesea, deși suntem conștienți că s-ar putea să fi înțeles greșit un mesaj, nici nu cerem lămuriri. Din diverse motive. Cel mai des pentru că avem impresia că recunoașterea neînțelegerii ne coboară puțin pe scară. Și, uite așa, comunicarea e doar spunere de vorbe goale. Și de aici conflictele. Căci repet o convingere de a mea: în lumea oamenilor, indiferent dacă privești la microscop sau panoramic, toate conflictele vin din comunicarea defectuoasă.

Cam multă vorbă despre comunicare, așa-i? Să vă spun însă de unde mi se trage. Săptămâna trecută îmi învățam elevii un cântec pe versuri scrise de Eminescu: “Pe lângă plopii fără soț”. Un prichindel m-a întrebat de ce “plopii fără soț?!”. Chiar așa, mi-am zis. De ce “plopii fără soț?”. A fost necesar un răspuns. Grabnic și suficient de clar pentru a-l mulțumi. Analiză fulgerătoare, comparație cu experiențe anterioare, încadrare în context și am dat răspunsul: “Plopii fără soț, adică fără pereche… de frumoși, probabil. Plopi ce nu ar putea fi comparați cu alții tocmai pentru că erau pe strada ce îi trezea lui Eminescu atât de multe amintiri”. Am spus “probabil”, pentru că, după cei câțiva ani de existență adunați, știu că aproape nimic nu este sigur. Mai ales când e vorba de oameni. Nemaivorbind de poeți și poezie. Deci! Ca-n viață: m-am grăbit să analizez, compar, încadrez cele spuse de altcineva și să dau impresia că am înțeles exact mesajul. Și tot exact ca în viață, s-a dovedit că înțelegerea nu era conformă cu realitatea. Pentru că plopii nu erau fără soț, adică fără pereche de frumoși și memorabili. De fapt plopii lui Eminescu erau “fără soț” deoarece fuseseră plantați în număr impar (fără soț) pe strada unde locuia verișoara lui Caragiale, cea de dragul căreia a scris celebra poezie. Cu mult, mult mai simplu decât mi-aș fi putut imagina.

Concluzie. La fel de simplă! Măcar uneori ar fi bine să ne întrebăm dacă îi înțelegem corect pe ceilalți și abia apoi să vorbim. Ne pot ajuta și dozele de educație.

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza