full screen background image

12 ianuarie – “Anul bisect și argintul”

doza bun     Sunt sigură, știți deja că 2016 este an bisect! Un an mai bogat cu o zi, adăugată lui februarie. Și cum e marți, m-am gândit că sunteți mai dispuși să ascultați despre cele transmise din bătrâni, legat de astfel de ani.

Anul acesta, cei cu numele de Casian își pot serba onomastica, așa cum au mai făcut-o cu siguranță și acum 4 ani, în ziua de 29 februarie. De ce atât de rar? Legenda spune că Dumnezeu nu a fost mulțumit de măsura faptelor bune săvârșite de Sfântul Casian și i-a spus acestuia că îi este permis să se întoarcă doar o dată  la patru ani. Ce mi-e cu măsura aceasta!… Se pare că e musai să fie în toți și în toate căci poate schimba drumuri, gânduri, destine…  scurta sau lungi cu o zi, un an.

Dar ce e de făcut au ba în astfel de ani bisecți, cum este cel pe care tocmai l-am început, în cazul în care ne raportăm la credințe populare sau superstiții?!? Se spune că, într-un astfel de an, n-ar fi bine să te căsătorești. Pentru că nu va dura căsnicia prea mult. Tocmai ieri am trecut pe lângă un televizor care anunța că fotbalistul Adrian Mutu s-a căsătorit la început de an. A treia căsătorie. Cine știe? Văzând că nu poate bate prea multe recorduri în ale sportului, și-a propus să le bată în privința numărului de căsnicii.

Se spune că nici divorțul nu este recomandat în ani bisecți. Căci s-ar putea să ai parte de o perioadă mult mai lungă de singurătate decât ți-ai fi dorit. Și până și în singurătate e rost de măsură…

Se mai spune că o dată la patru ani ciupercile devin otrăvitoare, drept urmare în acest an nu se culeg ciuperci. Prea puțin interesant! Oricum marea majoritate le cumpără din supermarket, iar cei care le mâncă la modul figurat “din gură”, sunt deja familiarizați cu gustul. Căci, știți deja, a vorbi aiurea despre alții e totuna cu a mânca ciuperci (otrăvite – cum spuneam). Doar că de probleme cu digestia suferă mai mulți în acest caz.

Multe lucruri nu e bine a le face în acest an bisect: demararea unui proiect mare, construcția unei case, startul unor afaceri de anvergură sau schimbări la locul de muncă. Cică nici să-ți schimbi culoarea la păr nu e recomandat! Eu tocmai am făcut acest lucru, drept urmare am căutat un antidot. Argintul! El repară toate bunele-rele făcute pe neștiute, din cele enumerate mai sus. E cel care ar putea să vă întărească aura energetică și să repare răul.

Nu sună foarte încurajator anul acesta bisect, pentru cei care sunt dornici de acțiune. Căci toate credințele populare spun să stăm pe aceleași poziții din anul anterior. Cu argint sau nu la purtător, cred că vă puteți crește șansele de mai bine chiar și în acest an bisect, consumând doze de educație.

0:00

comments

comments