full screen background image

7 ianuarie – “De pus pe hârtie și în practică”

doza bun     Spuneam, deunăzi, că la început de an avem obiceiul bun de a ne propune lucruri de realizat pe parcursul celor trei sute și ceva de zile ce urmează. Obicei bun, atâta vreme cât nu e doar o listă de genul “vreau să fiu mai bun, mai frumos, mai deștept și, nu în ultimul rând, să am mai mulți bani”.

E drept că am fi ipocriți să nu recunoaștem că astfel de dorințe le avem cu toții și nu doar la început de an, ci chiar la începutul fiecărei zile. Doar că nu ne prea iese pusul în practică. Și nu pentru că ar fi dorințe absurde, nerealiste și imposibil de realizat. Ci pentru că ne dorim… și cam atât. Gândim în termeni de “Ce bine ar fi, dacă…”și mai puțin în “ce e musai să fac pentru…”.

Drept urmare, pentru cei care încă nu și-au făcut lista cu dorințe de împlinit în noul an, dar și pentru aceia care își doresc o optimizare a celor propuse deja, ar fi câteva sugestii de făcut.

În primul rând, vă reamintesc, mai în glumă mai în serios, vechea avertizare: aveți grijă ce vă doriți!

Pe de altă parte, n-ar fi rău să aveți în vedere o realitate constată de-a lungul timpului, nu doar în existența personală ci și a celor din jur: realizăm cam 60%-80% din ceea ce ne propunem. Dar n-ar fi rău ca, realiști fiind, să ne propunem totuși mai mult. Pentru că al nostru creier se raportează la exact cât ne-am propus. Nimic mai mult. Iar dacă vrem realizări mai mari, e musai ca ceea ce ne propunem să fie sustenabil, dar mai mult.

Continuăm! Bine ar fi să schimbăm din start perspectiva. De fapt, nu e o listă a dorințelor, aceasta pe care o facem la început de an. Ci una a obiectivelor propuse. Iar un obiectiv, pentru a fi realizabil și măsurabil, trebuie formulat în termeni concreți. Cu siguranță știți asta de la job, mulți dintre dumneavoastră. Drept pentru care dorința de a te relaxa cu familia anul acesta, undeva… cândva, e mult mai posibil a fi împlnită dacă îți vei alege măcar luna, zona și un buget cu mai multă precizie.

Poate sunt printre dumneavoastră și cei care nu cred în astfel de liste. Lor le spun că de cele mai multe ori funcționează. Cele visate, atunci când sunt puse pe hârtie, prind un prim contur al concretului. Creierul pornește în căutare de soluții și este mult mai deschis în identificare oportunităților. E drept că trebuie să fim deschiși la ele.

Și dacă, în cele din urmă, ne-am făcut o listă, e bine să o mai consultăm din când în când. Lunar măcar, dacă nu mai des. Pentru a face eventuale adnotări și pentru a ne întări credința că merită efortul. Măcar pentru ca la final de an să ne putem spune că ne-am străduit mai mult decât în anii trecuți să ne fie bine.

Liste de realizat vă doresc! Vă garantez că educația ajută, atât în punerea pe hârtie, cât și în practică, a celor de făcut!

0:00

comments

comments