full screen background image

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc miercuri Boboteaza

boboteaza     Superstiţioşii au găsit o explicaţie pentru frigul de afară. Gerul Bobotezei! Miercuri e sărbătoare mare pentru credincioşii ortodocşi aşa că ziua de Ajun a Bobotezei nu avea cum să fie lipsită de obiceiuri şi tradiţii. Fetele care încă nu s-au căsătorit îşi pot afla sortitul la noapte dacă respectă câţiva paşi mărunţi. Şi tot în ajun, preoţii sfinţesc cu aghiazmă casele. Boboteaza este una din cele mai mari sărbători de la început de an, la care miile de credincioşi din toată ţara se strâng la slujbe speciale pentru a se ruga.

Credincioşii ţin post în Ajunul Bobotezei pentru a avea noroc tot anul, potrivit tradiţiei. Preoţii merg din casă în casă cu “Iordanul”, apa sfântă şi busuioc, iar fetele necăsătorite vor trebui să ceară un fir de busuioc sfinţit pe care să-l pună sub pernă, la noapte.

Se spune că vor visa chipul celui sortit. Tot pentru a-l vedea în vis pe viitorul soţ, fetele trebuie să-şi pună pe degetul inelar un fir de mătase roşie şi încă un fir de busuioc.

Cândva, fetele nemăritate obişnuiau să pună busuioc la streaşina casei, iar dacă a doua zi îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor căsători cu un om bogat.

Tot marți se spune că, dacă o femeie cade pe gheaţă, atunci, în viitorul apropiat se va căsători.

O altă superstiţie mai spune că acei care vor strănuta în Ajunul Bobotezei vor fi norocoşi tot anul.

Dacă în această dimineaţă este brumă pe pomi, recolta de anul acesta va fi una bogată iar dacă picură din streaşină, va fi o vara ploioasă.

comments

comments