Astăzi, m-am trezit cu gândul la investiția pe care urmează să o fac. E o investiție de ordin material. Destul de riscantă și care ar putea să-mi aducă ceva beneficii pe termen lung, dar, în egală măsură, ar putea să fie o o pierdere. Și cum nu sunt foarte pricepută la a face bani – cel puțin așa îmi spun mulți dintre cunoscuți (pentru că dacă m-aș fi priceput mai bine la a face bani, nu mi-aș fi ales meseria de profesor), iau de pe acum serios în calcul o posibilă pierdere.
Vremurile în care trăim mă îndreptățesc să cred că vă treziți și dumneavoastră, de multe ori, cu gândul la investițiile pe care le aveți de făcut. Pentru că, indiferent de resurse, cu toții investim de-a lungul unei zile ceva… Investim bani, timp, cunoștințe sau investim emoții. În cantități diferite, ce-i drept, dar în așteptarea unor beneficii cât mai mari, dacă este posibil.
Mă întreb dacă există vreun domeniu în care investim fără să așteptăm beneficii… Poate că este, dar nu-mi vine în gând acum. Căci, cred că ne gândim la beneficii chiar și atunci când investim în propriii noștri copii. Ne dorim să primim, în cel mai bun caz, drept beneficiu, fericirea, bunăstarea, realizarea pe plan familial și profesional a acestora. Și, până la urmă, e și firesc să se întâmple așa. Căci, dacă nu ne-am fixa un beneficiu spre care să ne îndreptăm, nu am ști să ne reglăm acțiunile pe care le facem.
Îi oferim celui mic tot ce îi trebuie pentru a crește firesc. Haine, mâncare, o locuință. Tot ce le trebuie pentru a învăța bine la școală sau prin alte activități. Le oferim dragostea și priceperea fiecăruia în domeniul educației. Dar asta se întâmplă pentru că la un moment dat ne-am decis să devenim părinți.
Mă întreb, însă, de ce ni se întâmplă, uneori, să uităm că noi am luat această decizie, fără a cere părerea celui de la care așteptăm beneficii, adică a copilului. Și, atunci, nemulțumiți de vreo întâmplare, începem să-i înșiruim lunga listă de investiții pe care le-am făcut, fără a întrezări nimic din lungul șir de beneficii pe care l-am imaginat.
Mai simplu, ceva de genul: “Te-am crescut, ți-am dat tot ce ai vrut, muncesc toată ziua să-ți fie bine, iar tu? Ce îmi oferi în schimb?”. Și-atunci, copilul, pe bună dreptate, copleșit de investiția uriașă ce i-a fost prezentată, se face din mic cum e și mai mic, neînțelegând ce ar putea da la schimb. Căci bani de la grădiniță sau școală nu încasează încă, o fișă a postului nu i-a fost prezentată de către nimeni… deci ce răspuns să dea?
Iar datoria aceasta îi poate părea uriașă și mult prea apăsătoare pe umerii prea mici. Și nu știe dacă să fie cuminte, pentru că primește haine, sau să învețe bine, pentru că are asigurată masa zilnic. Îmi veți spune că nu e nevoie de un răspuns, că e suficient să dovedească prin fapte că prețuiește “sacrificiul” făcut de către părinte. Păi, dacă e suficient să dovedească prin fapte, de ce mai punem astfel de întrebări ce nu-și găsesc răspuns?
Zic că ar fi mai bine ca, în cazul investițiilor în copiii noștri, să avem răbdare, să veghem ca investiția să dea roade în timp, fără a prezenta lunga listă copiilor. Vor ști conținutul ei când vor mai crește și, la rândul lor, vor deveni părinți.
Închei acum, cu speranța că veți investi timp zilnic, fără emoții prea mari în privința beneficiilor, consumând doza de educație.
