full screen background image

Gala “Excelent pentru Rădăuți”, pe 23 decembrie

viva cafe radauti gala     Miercuri, 23 decembrie, va avea loc la Rădăuți a doua ediție a Galei “Excelent pentru Rădăuți”.

Grupul de inițiativă civică al Uniunii pentru Rădăuţi (UpR), împreună cu Asociația Trup, Minte, Suflet, își doresc să îi premieze, să îi încurajeze și să îi asigure de tot sprijinul în continuare, cu convingerea că fără încredere și investiție în noua generație, nu putem avea niciun viitor.

Asociația TMS (Trup, Minte și Suflet), împreună cu UpR, solicită, așadar, sprijinul și colaborarea rădăuțenilor în acest proiect, pentru a pune la loc de cinste valorile pe care le avem de protejat: cultura, educatia, hărnicia și perseverența.

La fel ca și anul trecut, vor fi premiați copiii și adolescenții din Rădăuţi care au obținut în timpul anului premii, diplome sau medalii la concursuri, olimpiade interne şi internaționale, alte manifestări de prestigiu, sportive, culturale și educative.

Vor omagia părinții şi profesorii acestor tineri, care au făcut posibilă obtinerea de rezultate meritorii.

Și pentru că vin sărbătorile de iarnă, vor introduce în acest an și o acțiune prin care să dăruiască unor copii și adolescenți defavorizați de viață câteva cadouri care să cuprindă lucruri de folosință pentru aceștia și câteva surprize care să le bucure inima.

Pentru realizarea listelor de candidați la premiile Galei “Excelent pentru Rădăuți”, precum și a listelor cu copii ce vor primi cadourile UpR şi a Asociatiei TMS, au apelat la instituțiile de învățământ din Rădăuți, prin scrisori adresate acestora, pentru a reuși să-i identifice pe elevii cu rezultate deosebite.

Deoarece se estimează că numărul copiilor ce au obținut rezultate meritorii în anul acesta este mai mare, organizatorii Galei îi invită și pe reprezentanții mediului de afaceri rădăuțean, să vină alături de ei, cu contribuții la fondul de premiere.

Prin această acțiune se dorește să se dea un semnal puternic copiilor despre faptul că societatea civilă rădăuțeană sprijină și încurajează performanța!

Despre Gala “Excelent pentru Rădăuți” au vorbit, la VIVA FM, doi dintre organizatorii evenimentului, Dan Vatră și Romeo Negruț.

Dan Vatră:

0:00

Romeo Negruţ:

0:00

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments