Mare atenţie cînd mergi la cumpărături – nu întotdeauna ofertele magazinelor sunt afișate la loc vizibil sau nu respectă prețul de pe raft.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor te avertizează că unele promoţii nu se regăsesc în mod corespunzător la unitățile de comerț, o altă neconcordanţă fiind lipsa afişajelor pentru promoţiile în derulare.
Pe de altă parte, dacă vrei să obţii informaţii adevărate despre pensiunile din judeţ nu ar trebui să ai încredere oarbă în ofertele de pe internet.
Asta deoarece în anii anteriori au fost descoperite mari diferenţe între ofertele afişate pe site –uri şi ceea ce exista în realitate.
Reclama mincinoasă şi neafişarea tarifelor au fost motivele care au determinat inspectorii de la Protecţia Consumatorilor să-i someze pe administratorii de unităţi hoteliere să modifice datele, astfel încît să corespundă realității.