full screen background image

Nominalizări Globurile de Aur 2016!

ag

Presa străină de la Hollywood și-a anunțat nominalizații la cele 14 categorii destinate filmelor și 11 serialelor de televiziune

Nominalizările la cea de-a 73-a categoria a Globurilor de Aur au fost anunțate, urmând ca – pe 10 ianuarie 2016 – să aibă loc gala decernării premiilor. Presa străină de la Hollywood va înmâna un total de 25 de premii, din care 14 pentru film și 11 pentru televiziune. Gazdă pentru această ediție va fi tot Ricky Gervais, iar locul de unde se va transmite ceremonia în toată lumea va fi Beverly Hilton Hotel.

Filmul Carol conduce ca număr de nominalizări, urmat strâns, la egalitate, de Steve Jobs (premiera pe 11 decembrie) și The Revenant (22 ianuarie). The Danish Girl, cu trei nominalizări, intră la cinema pe 8 ianuarie. Spotlight, tot cu trei nominalizări, poate fi văzut vineri, 11 decembrie, la Festivalul de Psihanaliză și film din București (Sala Elvira Popescu, ora 20).
Martianul are trei nominalizări, din care două în categoria Comedie/muzical, alături de spumosul Spy, cu Melissa McCarthy.

Matinalii Andrada și Călin au fost din nou LA PAS PRIN LUMEA FILMULUI, alături de Andrei Giurgia. În fiecare zi de vineri aflăm care sunt ultimele noutăți în materie de filme, dar și ce pot viziona sucevenii la cinema-urile din municipiu.

0:00

Iată care sunt acestea:

STEVE JOBS

Drama este plasată în culisele producției și lansărilor de acum legendare pentru trei produse Apple, culminând cu lansarea istorică a computerului iMac, din perspectiva personală a celui care s-a aflat în epicentrul acestei adevărate revoluții digitale.
Michael Fassbender este Steve Jobs, Kate Winslet este Joanna Hoffman, fosta șefă de marketing de la Macintosh, Seth Rogen este Steve Wozniak, cofondator Apple, iar Jeff Daniels este John Sculley, fost CEO la Apple. Alături de aceștia îi regăsim pe Katherine Waterston în rolul lui Chrisann Brennan, fosta iubită a lui Steve Jobs, și pe Michael Stuhlbarg în rolul lui Andy Herzfeld, unul din membrii inițiali ai echipei de dezvoltare Apple Macintosh.
Regia îi aparține lui Danny Boyle, laureat cu Oscar, iar scenariul, lui Aaron Sorkin, bazat pe biografia best-seller a fondatorului Apple. Filmul e produs de Mark Gordon și Guymon Casady, de la compania de producție Film 360, de Scott Rudin și Christian Colson.

THE NIGHT BEFORE (ÎNAINTE DE CRĂCIUN)

Regizorul Jonathan Levine, cunoscutul realizator al filmului 50/50, ne aduce acum pe marile ecrane o nouă comedie intitulată “Înainte de Crăciun”. Ethan (Joseph Gordon-Levitt), Isaac (Seth Rogen) şi Chris (Anthony Mackie) sunt prieteni din copilărie, iar în ultimii zece ani, petrecerea lor de Crăciun s-a lăsat cu excese de toate felurile şi râsete cu lacrimi. Acum, fiindcă se află în pragul maturităţii, iar această tradiţie este gata să apună, ei încearcă să petreacă un Crăciun de neuitat, mergând la Nutcracka Ball – cea mai grozavă petrecere din Ajunul Crăciunului.

SAVVA. HEART OF THE WARRIOR (SAVVA. INIMĂ DE RĂZBOINIC)

Într-o pădure fermecată îndepărtată, locuitorii au uitat de mult ce înseamnă pericolul, până când într-o zi armonia şi liniştea tuturor este distrusă de făpturi malefice care le atacă sătucul.

Savva, un băieţel ascultător de 9 ani, reuşeşte să scape şi să se ascundă de răufăcători. Acum, întreaga răspundere pentru salvarea familiei şi a satului îi revine curajosului băiat care trebuie să găsească o soluţie miraculoasă. Singur într-o pădure uriaşă, Savva ajunge să cunoască noi personaje fabuloase şi să îşi facă prieteni de nădejde.

comments

comments