full screen background image

Jandarmi avansaţi în grad, cu prilejul Zilei Naţionale a României

1     Miercuri, 2 decembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava s-a desfăşurat ceremonialul militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a unui număr de 2 de ofiţeri şi 7 subofiţeri.

Prin Ordin al ministrului afacerilor interne, 2 ofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofiţer fiind înaintat în gradul de colonel şi unul în gradul de locotenent-colonel.

Totodată, prin Ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, 7 subofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad:
în gradul de plutonier adjutant şef – 3 subofiţeri; în gradul de plutonier adjutant – 3 subofiţeri; în gradul de plutonier – 1 subofiţer;

Festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului ministrului afacerilor interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului inspectorului general al Jandarmeriei Române pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade.

După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar şi felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

În conformitate cu legislaţia specifică, avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

De asemenea, în fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.

comments

comments