full screen background image

ACCIDENT GRAV, la Drobeta Turnu Severin: Doi morţi şi şapte răniţi

accident1     Doi bărbaţi au murit şi alte şapte persoane, între care şi un copil, au ajuns la spital, după ce un microbuz s-a ciocnit violent cu un autoturism al cărui şofer, care era băut, nu a acordat prioritate la intersecţia dintre DJ 607B şi centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Accidentul s-a produs în noapea de marţi spre miercuri, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, iar pentru descarcerarea victimelor a fost necesară intervenţia pompierilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit poliţiştilor, şoferul unui autoturism înmatriculat în Franţa, care circula pe DJ 607B, din Drobeta Turnu Severin către localitatea Brezniţa de Ocol, nu a acordat prioritate de trecere unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cele două autovehicule ciocnindu-se violent.

În urma impactului violent, autoturismul a fost aruncat la câteva zeci de metri distanţă de locul accidentului. În urma accidentului, doi pasageri ai autoturismului, în vârstă de 20 şi 31 de ani, au decedat, trupurile lor fiind scoase de către pompierii de la Descarcerare. Pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” au intervenit, de asemenea, pentru scoaterea altor două persoane din autoturism.

comments

comments