full screen background image

“Ziua Naţională a României”, sărbătorită în Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni

Viva News 1     Hara, Sandra şi Saragossa Band vor cânta, pe 1 decembrie, de “Ziua Naţională a României”, în Suceava.

Manifestările dedicate zilei Naţionale vor începe la ora 10.00, cu o ceremonie militară şi religioasă şi o depunere de coroane în Cimitirul Pacea.

De şa ora 12.00, va avea loc parada militară, în centrul municipiului Suceava.
Expoziţia de tehnică militară care va defila prin faţa publicului va avea printre atracţii două transportatoare amfibii blindate şi două tunuri de artilerie, cu punct de comandă mobil.

După paradă, tehnica militară va fi expusă pe Esplanada din faţa Palatului Administrativ.

Pe esplanada Casei de Cultură va începe, la ora 14.00, un spectacol folcloric ce va ţine până aproape de ora 18.00, când vor se vor aprinde luminile în bradul de Crăciun, iar subunităţile MAI se vor retrage cu torţe.

Apoi vor începe mult aşteptatele concerte.

La Rădăuţi, manifestările legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României vor începe la ora 10.30, când, în fața Primăriei, se va constitui coloana de participanți, formată din reprezentanți ai Primăriei, ai instituțiilor de învățământ, veterani de război, reprezentanți ai partidelor politice, asociațiilor, ONG-urilor.

Cu toții se vor deplasa către Monumentul Eroilor Neamului.

La ora 11.00 se va intona Imnul de Stat, după care un sobor de preoți va oficia o slujbă religioasă de pomenire.

Se vor rosti apoi scurte alocuțiuni, iar la finalul ceremoniei se vor depune coroane de flori.

La Fălticeni, la ora 12,00, la Monumentul Eroilor din Piaţa “Nada Florilor”, va avea loc un ceremonial religios, depuneri de coroane de flori şi defilarea unor subunităţi de jandarmi şi pompieri militari de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni şi Detaşamentul Fălticeni al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

comments

comments