full screen background image

“Marché de Noël”, la Biroul Francez din Casa Prieteniei

casa prieteniei suceava     Miercuri, 2 decembrie, începând cu ora 18, sucevenii sunt invitați la Biroul Francez din Casa Prieteniei pentru a intra în atmosfera Sărbătorilor de iarnă.

“Marché de Noël” este titlul activității pregătite de elevi ai Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret”, Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiului Tehnic “Al. I. Cuza” din municipiul Suceava, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. Bianca Gvinda, prof. Mihaela Serban și pr. prof. dr. Cristian Mihoc.

Aceștia vor organiza un “Târg de Crăciun” în scop caritabil, oferind invitaților  recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași în tehnica quilling-ului, ornamente din materiale reciclabile  (hârtie, lemn, material plastic) precum și produse de patiserie.

Activitatea are o importantă componentă socială, adresându-se și copiilor din medii defavorizate și are ca scop facilitarea accesului acestora la activități culturale.
Obiectele confecționate de elevii celor trei Colegii vor putea fi cumpărate în cadrul “Târgului de Crăciun”, iar banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați copiilor Centrului Social de Zi “Sf. Vineri” din municipiul Suceava.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.

comments

comments