full screen background image

Cod galben de ninsori, strat consistent de zăpadă, cantităţi importante de apă, până vineri dimineaţă

cod     Meteorologii au emis o atenţionare COD GALBEN de ploi şi ninsori pentru centrul, sud-vestul şi nord-estul ţării, 28 de judeţe fiind total sau parţial sub atenţionare, valabilă de joi la ora 6.00, până vineri la ora 8.00.

În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, se arată în atenţionarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50 – 55 km/h.

Vor fi sub atenţionare pe parcursul zilei de joi şi nopţii de joi spre vineri judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi cea mai mare parte din Alba, Cluj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, vor fi sub atenţionare partea de nord din Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, nord-estul judeţului Mureş şi mici porţiuni din Timiş, Arad, Bihor şi Sălaj.

Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente, mai spune ANM.

comments

comments