full screen background image

“Revelionul 2016” va fi finanţat cu 100.000 de lei, la Suceava

revelion aer liber      Municipiul Suceava se asociază cu mall-ul din Burdujeni în vederea susţinerii manifestărilor cultural-artistice care vor fi organizate cu ocazia Revelionului 2016.

La invitaţia Primăriei, de a finanţa şi realiza în comun acţiunilor cuprinse în Proiectul „Revelion 2016”, hipermarketul din Lunca Sucevei şi-a manifestat intenţia ca, în perioada 20-31 decembrie, să pună la dispoziţie parcarea proprie, dar şi cea de a aloca, pentru susţinerea respectivelor manifestări, a unei sume de 50.000 de lei.

Contribuţia municipiului Suceava în asociere constă în alocarea din bugetul local a încă 50.000 de lei, precum şi în coordonarea manifestărilor derulate în intervalul amintit.

Evenimentul de la cumpăna dintre ani se adresează spectatorilor locuitori ai municipiului Suceava, persoanelor venite în Suceava din localităţile învecinate, cât şi turiştilor.

„Necesitatea acestui proiect derivă, în primul rând, din dorinţa de promovare a culturii acestei regiuni, dar şi a talentelor artiştilor suceveni, scopul constituindu-l promovarea municipiului Suceava ca gazdă a unor evenimente cultural-artistece realizate de mari artişti”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează a fi aprobat  de Consiliul Local, în care se mai precizează că obiectivul principal al proiectului îl reprezintă promovarea şi popularizarea  culturii şi tradiţiilor din reşedinţa de judeţ.

comments

comments