full screen background image

Iohannis, mesaj oficial după atentatele din Paris

iohannis     Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj oficial în care spune că a primit “cu durere şi consternare “ştirea privind atacurile teroriste sângeroase care au avut loc la Paris şi au îndoliat întreaga lume” şi îşi exprimă solidaritatea cu naţiunea franceză.

“Am primit cu durere şi consternare ştirea privind atacurile teroriste sângeroase care au avut loc la Paris şi au îndoliat întreaga lume. Îmi exprim, în numele meu şi al poporului român, solidaritatea cu autorităţile de la Paris şi cu naţiunea franceză şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate. Aceste atacuri barbare, care au secerat vieţile a zeci de oameni nevinovaţi, trebuie să fie un semnal pentru întreaga comunitate internaţională: să arătăm şi mai multă determinare în combaterea terorismului şi în apărarea valorilor umanităţii. Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruţi şi să-i aibă în grijă pe cei răniţi!, se spune în mesajul lui Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Cifrele bilanţului atentatelor din Franţa variază între 128 şi 153 de morţi, conform diverselor surse. Un oficial de la Primăria Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi.

comments

comments