full screen background image

Un coş de fum deteriorat a cauzat un incendiu în Vatra Dornei

pompieri3     Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, miercuri, cu cinci autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Vatra Dornei.

În apelul sosit pe numărul unic de urgenţă 112, s-a anunţat faptul că arde acoperişul unei magazii, de lângă un restaurant, însă la sosirea echipajelor, ardea acoperişul clădirii unui coafor şi exista pericolul de propagare la două restaurante, un bloc de locuinţe şi depozitul unui supermarket, construcţii care constituiau un corp comun.

În locaţiile afectate de foc şi fum nu se aflau persoane care să necesite evacuarea.

Incendiul a fost anunţat la ora 13:21 şi lichidat la ora 16:57.

Au ars acoperişul coaforului, pe 80 de metri pătraţi, tâmplăria din lemn a unui apartament, pe 6 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi alte bunuri.

Flăcările au degradat un aparat de climatizare, accesorii profesionale din coafor, mobilier, aproximativ 15 metri pătraţi de rigips de pe culoarul de acces înspre unul dintre restaurante şi două oglinzi de la intrarea aceluiaşi local.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din coşul de fum, deteriorat, al unei centrale termice.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, cele două restaurante, blocul de locuinţe şi depozitul supermarketului.

comments

comments