full screen background image

Opt autospeciale noi au intrat în dotarea Poliţiei Suceava

p1    Opt autospeciale de poliţie au fost repartizate poliţiştilor suceveni, pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic.

La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, opt autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere.

Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J. Suceava sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

Două autospeciale au fost repartizate Serviciului Rutier şi câte una formaţiunilor de poliţie rutieră din cadrul subunităţilor de la Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Vatra Dornei. De asemenea, o autospecială a fost repartizată Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.

Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative și celor de ordine publică.

comments

comments