Mă gândeam, zilele acestea, ce au fost triste și agitate, din cauza evenimentelor petrecute în București cu ceva vreme în urmă, că nu reușim să ne schimbăm prea mult decât ca urmare a unor astfel de evenimente. Și nici atunci suficient și durabil…
Că e nevoie să sufere zeci de familii pentru ca toți să ne dăm seama că a respecta regulile nu e doar o chestiune de bun simț, ce ține de normalitatea conviețuirii în liniște, ci este ceva care ne poate securiza viața.
Brusc, după incendiul tragic, au început controalele. În multe spații publice. Vor urma probabil și în școli exerciții de evacuare în caz de incendii. Site-urile s-au umplut de anunțuri cu oferte la stingătoare pentru incendii. Astăzi, chiar am primit o cerere de prietenie pe Facebook de la o firmă specializată în acest domeniu. Mi se pare hilar și trist în același timp.
Brusc, ni s-au deschis ochii asupra realității. De parcă, până acum, nu știam că trebuie să respectăm anumite reguli, pentru a nu risca un incendiu. La fel de brusc, stingătoarele au devenit un accesoriu pe care ți-l servesc cu toții la colț de stradă. Bun… deci știam că sunt reguli de respectat. Și noi, cei mulți, ce ne petrecem timp în diferite locuri- și cei cărora le aparțin diferitele locații ce sunt sursa lor de venit. Noi știam și credeam că e puțin probabil să se întâmple astfel de evenimente, fiind de la sine înțeles că acolo se respectă regulile minime de securitate. Ei știau regulile, dar nu le respectau, sperând să nu fie tocmai ei cei cărora li se întâmplă astfel de lucruri. Chiar cred că nu e vorba de indiferență. Ci de aceeași credință dintotdeauna a românului că nu i se poate întâmpla tocmai lui ceva rău, chiar dacă încalcă regula. Căci, de aceea este făcută, nu? Să fie încălcată.
Nu mi-a plăcut niciodată să caut vinovatul. Pentru că am sentimentul că niciodată nu e doar o singură persoană responsabilă pentru o întâmplare. Că responsabilii sunt mai mulți, totdeauna. E ca în cazul unui copil al cărui comportament vădește dorința de a încălca regulile. Doar el este vinovat? Sau vină au și părinții și educatorii din existența lui.
Cam așa și în cazul incendiului din București. Vină nu au doar patronii ce au încercat să planeze deasupra regulilor. Ci mulți alții. Dar cum spuneam, a găsi vinovații nu rezolvă nimic pe termen lung. Mai important este să găsim soluții pentru ca astfel de incidente să nu se repete.
Dar cum să o faci, într-o țară în care în momentul în care s-a anunțat că se vor înăspri condițiile în cazul organizării de evenimente ce presupun prezența mai multor persoane în același loc, deja au apărut cârcotași.
Spre exemplu în școli. Se prevede o sporire a securității elevilor, prin realizarea unei proceduri ce să stabilească felul în care se organizează diferite evenimente extrașcolare, ce presupun prezența mai multor persoane în același loc, cum și cine trebuie să intervină în situații critice. În cazul ieșirii din școală, trebui întocmite hârtii, ce vor fi semnate atât de profesori cât și de părinți. Deja s-au sumețit capetele unul asupra altuia. Profesorii, pentru că s-au săturat de hârțogăraie, spun că preferă să nu mai organizeze activitățile. Părinții, pentru că trebuie să-și dea acordul pentru desfășurarea activităților, spun că în felul acesta profesorii fug de fapt de responsbilitate. Din nou se caută deja vinovați viitori, în loc să se găsească soluții.
Și-atunci, cum să mai speri că vom trăi vreodată în țara “lucrului bine făcut”, cum ne promitea, cândva, președintele? Pentru că, în loc să căutăm să facem lucrurile bine, ne străduim să le desfacem pe cele făcute deja. Și nu știu, drept să vă spun, câte doze de educație ne-ar trebui pentru a schimba această mentalitate.
