full screen background image

4 noiembrie – “Efort în curbe”

doza bun     Săptămâna este în toi. Ceea ce înseamnă că randamentul maxim a fost atins și ne îndreptăm spre panta descrescătoare. Mai ales că mulți trag cu ochiul spre weekendul viitor, chiar din a doua jumătate a zilei de luni. E vorba despre adulți, dar bineînțeles că lucrurile pot sta la fel și în privința elevilor din familie.

Căci este știut faptul că, atât de-a lungul unei zile de școală, cât și de-a lungul unei săptămâni cu toții, mici și mari, urmează aceeași curbă a efortului, ce este scăzută la începutul săptămânii sau zilei de școală, crește spre mijlocul acestora, pentru ca pe final să revină la nivelul inițial. Deci, dacă juniorii nu pot de-a lungul zilei să rezolve cerințele formulate de adulților la același nivel, să nu vă mirați. Chiar nu pot.

Ce ne facem, însă, cu aceia care nu pot de obicei. Sau, mai grav, care nu vor de obicei? Și cărei variante să-i dăm mai mult crezare? Nu pot sau nu vor? De fapt ele sunt în strânsă legătură. Căci se întâmplă ca cei mici să nu vrea pentru că nu pot și să nu poată pentru că nu vor. Mai simplu, e vorba de motivație. Motivație pentru învățare ce este condiționată de mai mulți factori.

Și pentru că ne dorim ca părinți să poată și să vrea, căutăm soluții să-i ajutăm pe cei mici, în astfel de situații.

Dar mai întâi ne întrebăm de unde slaba motivație? De foarte multe ori, din nivelului prea ridicat al cerințelor formulate de dascăl sau părinte. Copilul se simte depășit de așteptările celor mari și crede că indifirent cât se va strădui, nu va reuși nici data viitoare, dacă nu a reușit acum. Și se comportă conform acestei credințe, evitând orice sarcină ce-l poate face să-și sporească abilitățile. Și, uite așa, se adună golurile în cunoștințe.

Dacă ne dorim să-l ajutăm eficient pe cel mic ce crede că nu poate, avem mai multe lucruri de făcut. Să-i dăm pentru început sarcini pe care știm că le poate rezolva, în felul acesta crescându-i încrederea în propriile capacități. După ce am făcut primul pas prin creșterea încrederii de sine, să-l facem să se implice în construirea propriului program prin care să-și crească performanța. Foarte important în acest demers este să-i oferiți în permanență feed-back. Să-i apreciați eforturile făcute pentru a fi mai bun și să vă exprimați părerea legată de ceea ce a făcut.

Dacă vă dați seama, spre exemplu, că cel mic are probleme cu cititul, nu-i faceți program zilnic de citit romane la ceas de seară, căci nu veți avea succes. Fiți flexibili și începeți cu activități mai atractive: puneți-l să citească ce scrie pe ciocolata preferată, pe bannerul de la campionatul de fotbal la care participă, în revista cu personajul de desene animate preferat.

Iar atitudinea adecvată a părintelui, atunci când elevul înregistrează un eșec, nu e util a fi una de genul: “Ai greșit, azi, la test, genul acesta de exercițiu? Ai să faci toată ziua exerciții la fel, până le vei înțelege”. Stilul autoritar nu prea funcționează, în astfel de situații. Mai bine colaborați și ajutați.

Și dacă ați încercat să vă implicați cât mai mult în depășirea de către cel mic a momentelor în care a spus nu pot, cu siguranță veți ajunge foarte rar la momente în care va spune nu vreau.

Pe final, pentru că pot și vreau, nu-mi rămâne decât să vă îndemn să serviți zilnic o doză de educație.

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza