full screen background image

Grevă spontană la Finanțele Publice din țară

greva administratie publica locala     Activitate blocată la Direcţiile de Finanţe din mai multe oraşe din ţară, din cauza unor proteste spontane ale angajaţilor. Ei sunt nemulţumiţi că au crescut salariile numai pentru o parte dintre angajaţii Ministerului de Finanţe, nu şi pentru cei din teritoriu.

Datorită modului defectuos în care este gestionată politica salarială din România, creând discriminări între categorii sociale și chiar între angajații din cadrul administrației publice(vezi creșterile salariale acordate în învățământ și sănătate precum și angajaților din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanțelor Publice și ANAF), salariații din domeniul fiscului, din primării și din alte instituții din administrația publică centrala și locală au declanșat acțiuni spontane la nivel național, solicitând în mod expres acordarea de creșteri salariale.

Liderii organizațiilor SED LEX vor susține acțiunile de protest ale colegilor noștri, fără a putea preciza durata acestora, ținând cont de faptul că Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX nu a organizat acțiunile, ele fiind declanșate în mod spontan.

Protestatarii solicită acordarea de creșteri salariale tuturor salariaților din administrația publică unde media salarizării este de aproximativ 1350 lei net”, se arată într-un comunicat SED LEX.

comments

comments