full screen background image

Patronii clubului Colectiv sunt audiaţi la Parchetul General. Sunt suspectaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

col     Cei trei acţionari ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Costin Mincu şi Paul Gancea, sunt audiaţi de procurori în dosarul privind incendiul de vineri seară, având calitatea de suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Niciunul dintre patronii clubului nu a dorit să facă declaraţii pentru presă, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se fac cercetări pentru omor calificat, după incendiul în care 30 de oameni au murit şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Tot luni, la sediul Poliţiei Capitalei dau declaraţii, în calitate de martori, mai multe persoane care au fost în Clubul Colectiv vineri seară, când a izbucnit incendiul.

Anchetatorii merg, luni, în toate spitalele în care sunt internate persoanele rănite în incendiu, pentru a vedea care dintre acestea pot povesti ce s-a întâmplat vineri seară, în Clubul Colectiv.

comments

comments