full screen background image

Moldova: Ministerul Sănătății a oferit produse sangvine pentru victimele din București

donator     Ministerul Sănătății din Republica Moldova a oferit sprijin Ministerului român, oferind produse sangvine pentru asigurarea tratamentului victimelor din clubul Colectiv,informează Mediafax.

În acest scop a fost evaluată disponibilitatea rezervelor medicale în produse sanguine şi au fost oferite Ministerului Sănătăţii din România, ca asistenţă hemotransfuzională, produse sanguine 2150 unităţi sau circa 550 kg, acestea constituind componente sanguine (eritrocitare şi plasmă proaspăt congelată) şi preparate biomedicale sanguine (albumină umană), vital necesare în situaţiile clinice specifice rezultatului dezastrului (arsuri, fracturi etc.).

Republica Moldova va oferi în total produse sangvine în valoare de aproximativ 340.000 RON.

Centrele de recoltare a sângelui din orașele Chișinău, Bălți și Cahul au primit duminică persoanele care au dorit să doneze sânge, inclusiv pentru victimele din România.

Ministerul Sănătății au făcut apel încă de sâmbătă pentru ca cei care pot și vor să meargă să doneze sânge pentru victimele din clubul groazei.

În mai multe spitale din București sunt internați 146 de oameni, iar alți 30 au murit în urma tragicului eveniment din București.

comments

comments