full screen background image

Incendiu la o gospodărie din Capu Codrului, stins după 5 ore de luptă cu focul

pompieri     Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni au intervenit, în această noapte, cu cinci autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui V.D., din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa.

La sosirea echipajelor ardeau acoperişul casei de locuit şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la alte construcţii din gospodărie.

Incendiul, anunţat la ora 0:20, a fost lichidat la ora 07:16.

Au ars acoperişul casei de locuit, în suprafaţă de 250 de metri pătraţi, acoperişul adăpostului de animale şi al unei anexe, construcţie corp comun, pe 150 metri pătraţi, 15 tone de furaje, 16 tone de porumb şi grâu şi 20 de metri cubi lemn de foc.

S-au degradat un autoturism, o tocătoare, un aparat de sudură, obiecte de mobilier şi alte bunuri.

În incendiu au pierit trei bovine şi 28 de păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat 48 de ovine, o anexă, utilaje agricole şi alte bunuri din gospodărie.

comments

comments