Consilierii locali rădăuţeni s-au întrunit, joi, în ședință ordinară, având 14 puncte pe ordinea de zi.
La primul punct, deliberativul local a votat consilierul local care va ocupa funcția de viceprimar al municipiului Rădăuți – social democratul Bogdan Loghin.
Printre altele, s-au decis consilierii care vor reprezenta Consiliul Local în Consiliile de Administrație ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2015 – 2016.
De asemenea, au fost desemnați reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal “Sfinții Cosma și Damian” din Rădăuți.
Tot joi, Andrei Victor Negrii, consilier juridic al Consiliului Local Rădăuți, a fost mandatat în vederea reprezentării Consiliului Local în fața instanțelor judecătorești.
Acesta va trebui să reprezinte, să întocmească și să depună toate cererile, acțiunile, întâmplările în toate litigiile și la toate instanțele de judecată în care Consiliul Local este parte, în scopul apărării Consiliului Local Rădăuți.
O altă hotărâre a fost cea privind aprobarea înființării Serviciului Public local de gestionare a câinilor fără stăpân și a Regulamentului de organizare și desfășurare a acestui serviciu la nivelul municipiului Rădăuți.
Consilierii locali au avut în vedere și asocierea cu Asociația Clubului Sportiv “Bucovina” Rădăuți, în vederea organizării Turului Campionatului de fotbal 2015 – 2016, dar și un Proiect de Hotărâre privind abrogarea HCL nr. 77/ 31 martie 2015 privind aprobarea contractului de preluare a datoriei cu privire la contractul de lucrări nr. 145/ 20 dec 2006, ce are ca obiect construirea unui imobil cu destinația de Școală cu clasele I – IV în municipiul Rădăuți.
Unul dintre cele mai importante proiecte aprobate a fost acela de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru trimestrul patru al anului în curs, buget centralizat UAT Rădăuți, constituirea fondului de rezervă bugetară și utilizarea acestuia, modificarea listei de investiții și modificarea utilizării excedentului bugetar înregistrat la 31 decembrie 2014.
Ultimul punct pe ordinea de zi a fost aprobarea creșterii salariale pentru personalul angajat al Primăriei municipiului Rădăuți, al Aparatului de Lucru al Consiliului Local și al Serviciilor Publice de interes local aflate sub autoritatea Consiliului Local Rădăuți.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi