full screen background image

Percheziții DIICOT la contrabandiștii de țigări, pe raza județelor Suceava, Brăila şi Galați

mascati_79397300     Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Brăila au efectuat, luni, 32 de percheziții domiciliare pe raza județelor Suceava, Brăila şi Galați, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2010, pe raza județelor Brăila, Galați și Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat, având ca principală preocupare infracțională contrabanda cu produse din tutun, care provin din Ucraina și Republica Moldova. S-a reținut că membrii grupului au procurat, transportat, depozitat și distribuit importante cantități de țigări, obținând importante beneficii materiale, prejudiciul estimat fiind de peste 500.000 de euro”, precizează un comunicat al DIICOT.

Potrivit sursei citate, la sediul DIICOT — Biroul Teritorial Brăila urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 70 de persoane.

comments

comments