full screen background image

Artă plastică la aeroportul internaţional “Ştefan cel Mare” Suceava

77     Cu ocazia  redeschiderii aeroportului de la Salcea, în sala de aşteptare – plecări, cunoscutul pictor George Ostafi OST din Suceava, a postat cinci tablouri abstracte de dimensiuni medii şi mari din creaţia sa. O altă lucrare se află în salonul de aşteptare V.I.P.

“La selectarea şi amplasarea tablourilor, a participat şi reprezentantul firmei  A.G.D. Suceava, firmă care s-a ocupat de proiectarea aerogării”, a ţinut să precizeze artistul.

Cele şase tablouri au fost donate de către pictorul George Ostafi OST instituţiei aeroportuare, ca semn al bucuriei şi recunoştinţei pentru această punte aeriană care facilitează deplasarea mai rapidă a sucevenilor spre vestul Europei, acolo unde artistul plastic expune în mod curent, fiind un colaborator obişnuit al galeriilor de artă germane.

“Vreau să le mulţumesc încă o dată tuturor acestor oameni inimoşi care prin efortul şi profesionalismul lor, demonstrat în definitivarea cu succes a extinderii aeroportului, mă ajută, ca de acum încolo, să ajung împreună cu expoziţiile mele, în doar câteva ore, perfect odihnit şi neşifonat, în inima Europei, în Germania, unde expun eu de obicei”, a declarat George Ostafi, ca motivare a generozităţii sale.

comments

comments