full screen background image

Bunuri în valoare de peste 800.000 de lei confiscate, după o razie a Poliţiei Economice

OLYMPUS DIGITAL CAMERA     Joi, între orele 05.00-11.30, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava au organizat şi executat o acţiune, pe raza judeţului Suceava, pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterea infracţiunilor şi a faptelor de natură contravenţională pe linie de evaziune fiscală, comerţ ilicit, precum şi a altor acte normative în vigoare.

Au fost verificate, în total, 52 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate.

Au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.200 de lei, din care 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr.  145/2014, în valoare de 200 de lei, o sancţiune la OUG 12/2006, în valoare de 3.000 de lei, şi 42 de contravenţii la Legea nr. 12/1990, în valoare de 127.000 de lei.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost confiscate bunuri în valoare totală de 806.055 lei, din care: numerar – 3.101 lei; telefoane mobile – în valoare de 2.500 de lei, alte bunuri – în valoare de 455 lei, şi două autoutilitare – în valoare totală de circa 800.000 de lei.

Astfel, joi, au fost efectuate verificări la o societate comercială cu profil de activitatea producerea de pâine şi produse de panificaţie.

Acolo, au fost găsite şi oprite în trafic două autoutilitare, care transportau produse de panificaţie în valoare totală de 2.801 lei, fără documente de provenienţă.

Pentru aceste motive, faţă de agentul economic s-a luat măsura sancţionării cu amendă, în sumă de 3.000 de lei, şi măsurile complementare de confiscare a sumei de 2801 lei (contravaloarea mărfurilor transportate fără documente de provenienţă, în vederea comercializării) şi a celor două autoutilitare, în valoare de circa 800.000 de lei, conform prev. OUG nr. 12/2006 republicat (art. 14, alin. 1, lit. „e”).

În cauză se continuă verificările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

comments

comments