full screen background image

Vasile Şalaru a renunțat la funcția de secretar de stat din Ministerul Educației

vasile salariu     Secretarul de stat din ministerul Educației, Vasile Șalaru, a demisionat astăzi, după ce a fost criticat pentru o declarație controversată făcută la Deva.

El ar fi spus că elevele trebuie să se ghideze după motto-ul „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”. Mai mult, el ar fi spus că fetele și băieții trebuie să învețe după curricule diferite, iar elevele ar trebui să învețe să „meargă frumos”, „să știe să fie gazde bune” și „să învețe cum se servește ceaiul”, potrivit publicației locale Glasul Hunedoarei.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a confirmat faptul că Vasile Şalaru și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Educației, după ce a declarat că ar vrea să introducă în şcoli cursuri pentru fete, care ar trebui să înveţe “să meargă frumos şi să fie gazde bune”.

“Vă pot confirma aceste informații. În urma unor discuții cu secretarul de stat, a înțeles să își înainteze demisia pentru a nu afecta sistemul de învățământ într-o maieră și mai apăsătoare. Domnia sa va veni cu detalii pentru a explica ce a vrut să zică în acea declarație, pe care nu și-o asumă integral”, a declarat ministrul Educației.

Șalaru a declarat că elevele ar trebui să se ghideze după enunţul: “Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”, pentru ca să “se integreze mai uşor în societate”, dar şi să înveţe inclusiv tehnica servirii ceaiului.

comments

comments