full screen background image

Burse pentru elevii fălticeneni buni la învăţătură

bani romanesti noi     În ședința de marți, consilierii locali din Fălticeni vor analiza un proiect referitor la cuantumul lunar al burselor pentru elevi, în acest an școlar.

Valorile propuse de inițiatorul proiectului, primarul Cătălin Coman, sunt de 50 de lei pentru bursele de studii și de ajutor social (sau ajutor social ocazional), 80 de lei pentru cele de merit și 100 de lei pentru bursele de performanță.

Criteriile de acordare sunt stabilite de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate.

Elevii pot beneficia de aceste ajutoare financiare numai dacă au nota 10 la purtare.

Acordarea burselor reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecţia socială, cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină.

comments

comments