full screen background image

60 de magazine engros din țară, controlate de inspectorii ANAF, începând de luni

anaf 2     Aproximativ 600 de inspectori ANAF au început, luni, să controleze 15 complexuri engros la nivelul țării. În total, operațiunea vizează 60 de magazine engros.

“Astăzi (19.10.2015), Direcţia Antifraudă Fiscală a demarat prima etapă a unei ample operaţiuni de control şi monitorizare a firmelor care îşi desfăşoară activitatea în toate centrele engros din România (Operaţiunea “Cistal”). În fiecare zi, până pe 25.12.2015, atât în cadrul controalelor operative, cât şi al verificărilor documentare şi al întâlnirilor cu reprezentanţii firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată ţara vor verifica în detaliu activitatea economică şi traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale”, arată comunicatul ANAF.

Echipa de conducere a operațiunii va hotărî zilele în care formaținunile mobile ale ANAF vor monitoriza permanent intrările și ieșirile de marfă, cât și modul în care membrii echipei de control vor fi schimbați.

Pentru vânzătorii engros care vor fi găsiți cu nereguli în timpul verificărilor, ANAF va controla amănunțit activitatea desfășurată până în prezent.

Centrele în care Fiscul va descinde sunt Smart Expo Flora (Bucureşti), Expomarket Doraly (Afumaţi Ilfov), Marlorex şi Frigorifer (Craiova), Euro 2 şi Piaţa de Gros (Timişoara), Brintex (Braşov), West Market (Oradea), Agrotransilvania Dezmir (Cluj), Romalion (Bacău), Gama Center (Ploieşti), Pasărea Phoenix (Iaşi), Pavcom (Târgovişte), Galgros (Galaţi) şi Tug (Brăila).

Inspectorii se pregătesc de jumătate de an pentru această operațiune. Ei au câte o fișă de documentare pentru fiecare centru engros din țară.

După finalizarea prime etape, care se va încheia pe 25 decembrie, operațiunea se va relua la începutul anului viitor, după analizarea primelor rapoarte. În acest mod, Direcția Antifraudă vrea să elimine societățile evazioniste din centrele engros și, cu ajutorul noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, să blocheze accesul acestora și al persoanelor implicate în economie.

“La sfârşitul acestei operaţiuni, singurii care vor mai desfăşura activităţi economice în engros-urile din întreaga ţară vor fi doar contribuabilii oneşti. Iar cei care se gândesc că vor înfiinţa alte firme prin interpuşi care nu au cazier fiscal, pentru a obţine codul de TVA, trebuie să înţeleagă că aceasta nu este o operaţiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri. Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal şi pentru un şurub”, spune Gelu Ștefan Diaconu, președintele ANAF.

În perioada controalelor vor fi supravegheate permanent importurile de margă pentru depozitele engros. Achizițiile intracomunitare vor fi monitorizate de noua structură Trafic Control.

Brigada de Intervenție rapidă din cadrul Jandarmeriei Române îi va sprijini pe inspectorii fiscali în timpul desfășurării controalelor.

comments

comments