full screen background image

Cei care au muncit la înlăturarea efectelor recentelor ninsori, premiaţi de Consiliul Judeţean

nechi 1410     Ultimele zile au fost cele mai grele din administraţia lui Nechifor.

Afirmaţia îi aparţine chiar preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

El a spus, miercuri, că zilele duminică şi de luni, când judeţul Suceava a fost sub cod portocaliu de vreme rea, au fost dificile, deoarece nu a avut la timp situaţia din teren.

Totodată, el s-a arătat nemulţumit de dialogul cu reprezentanţii E-on, afirmând că, în unele momente, acesta a lipsit cu desăvârşire.

0:00

Cătălin Nechifor a mai declarat că toţi cei care au muncit, în perioada 11-13 octombrie, la înlăturarea efectelor ninsorii, şi anume pompieri, poliţiştii, şi personalul Serviciului de Ambulanţă, vor fi premiaţi.

Mai exact, salvatorii vor primi din partea Consiliului Judeţean câte o diplomă şi un album cu Bucovina.

comments

comments