full screen background image

Incendiu cauzat de o plită, la gospodăria unei bătrîne de 93 de ani, în comuna Vultureşti

pompier la lucru     Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vultureşti au intervenit, marţi, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Mariei A., din satul Osoi, comuna Vultureşti.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul unei camere şi la o parte din acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

Proprietara, nevăzătoare, în vârstă de 93 de ani, a fost evacuată din casă, înainte de sosirea echipajelor de pompieri, de către fiica sa, care locuia în apropiere.

Bătrâna a suferit arsuri de gradele I şi II pe faţă, mâini şi picioare.

Victima a fost preluată de către un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Incendiul a fost anunţat la ora 10:00 şi lichidat la ora 13:50.

Au ars bunuri casnice din interiorul bucătăriei şi aproximativ 55 de metri pătraţi din astereala acoperişului casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, în urma amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de plita sobei.

Pompierii militari au salvat restul locuinţei şi anexele gospodăreşti.

comments

comments