full screen background image

Olly, câinele de serviciu al ISU Suceava, campion la dresaj

DSC_8000     În perioada 5-9 octombrie, la Centrul Chinologic Sibiu s-a desfăşurat Campionatul de dresaj al Câinilor de Serviciu al Ministerului Afacerilor Interne, ediţia a XII-a.

La competiţie au participat echipajele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Buzău, Neamţ, Mehedinţi, Sibiu, Arad, Hunedoara, Bacău, Călăraşi şi Suceava.

Cuplul chinotehnic al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, format din plt.maj. Marius Manolachi şi câinele Pabam (Olly), a participat în cadrul concursului la categoria „Câine de căutare/salvare persoane sub dărâmături”, susţinând atât probe de specialiate, cât şi probe de disciplină.

La finalul competiţiei, cei doi s-au clasat pe primul loc, Olly confirmându-şi încă o dată clasa, iar partenerul său şi-a văzut încununată munca depusă pentru ca patrupedul să ajungă la această performanţă.

Olly este cel mai îndrăgit „coleg” al pompierilor militari suceveni. Ciobănescul german a sosit la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava în urmă cu aproximativ trei ani şi provine din canisa Centrului Chinologic Sibiu, din părinţii Man şi Nija, câini care au calităţi deosebite şi sunt specializaţi în căutarea supravieţuitorilor prinşi sub dărâmături.

Olly a fost adoptat imediat de noii săi colegi. I s-a pus la dispoziţie o „locuinţă de serviciu” şi beneficiază de toate drepturile prevăzute de reglementările în vigoare, ca un pompier militar adevărat.

Avea 6 luni când, după o selecţie riguroasă din peste 300 de câini din rasa ciobănesc belgian malinois şi ciobănesc german, care se nasc în fiecare an la Centrul Chinologic Sibiu, a ajuns în curtea inspectoratului sucevean. Imediat, a început perioada de predresaj şi socializare în care micul patruped trebuia să se obişnuiască cu cel care urma să-i devină „partener” – plutonierul major Marius Manolachi, dar şi cu diferite medii ostile.

Antrenamentele au avut loc zilnic, iar Olly a fost familiarizat cu străzile, cu autospecialele de pompieri şi cu orice loc aglomerat în care mirosurile şi zgomotele se amestecă, tocmai pentru ca atunci când se va confrunta cu o situaţie reală, să nu mai fie distras de nimic în afară de misiunea lui.

Cele mai grele antrenamente sunt susţinute acolo unde se află clădiri dezafectate şi dărâmate, în special în zona industrială a municipiului Suceava, unde există condiţii excelente pentru testarea câinelui salvator. Acolo, Manolo, aşa cum îi spun pompierii „partenerului” lui Olly, îl supune la adevărate încercări care seamănă foarte mult cu situaţiile reale de după producerea unui seism.

Mai mulţi pompieri se ascund sub dărâmături, prin canale sau puţuri, pe o suprafaţă cât mai extinsă, fără ca Olly să-i observe. De fiecare dată, acesta îi găseşte, iar atunci când sunt situaţii aproape imposibile, primeşte ajutorul conductorului, pentru a nu se descuraja.

În urmă cu un an, Olly a participat la un curs de specializare la Sibiu, în urmă căruia a devenit „salvator” cu acte în regulă.

Copiii sunt topiţi după el. Autospecialele mult râvnite şi admirate sunt eclipsate de „execuţiile” spectaculoase ale lui Olly. Şi atitudinea lui este reciprocă. Îi iubeşte şi stă cuminte de fiecare dată atunci când trebuie să facă o fotografie alături de micuţi.

Cea mai mare bucurie a lui Olly, fără îndoială, este mingea cu care s-ar juca cât este ziua de lungă. Însă, în această „joacă” este inclus programul extrem de riguros, iar Olly dă dovadă că este un patruped inteligent, foarte serios şi preocupat cu executarea cât mai bine a exerciţiilor, ca un adevărat profesionist şi un salvator de nădejde.

comments

comments