full screen background image

Conducerea Senatului a aprobat înființarea unui Grup de lucru care să vină cu soluții legislative pentru ameliorarea funcționării Justiției

Senat     Biroul permanent al senatorilor a aprobat înființarea unui grup de lucru care va avea scopul de a ameliora funcționarea justiției prin identificarea unor soluții legislative în acest sens. Prima reuniune a grupului ar urma să aibă loc pe 29 octombrie, informează Agerpres.

”Astăzi, la propunerea președintelui Senatului, am aprobat înființarea Grupului de lucru pentru identificarea soluțiilor legislative privitoare la ameliorarea funcționării Justiției, (…) urmând ca pe parcursul acestei săptămâni grupurile parlamentare să își desemneze reprezentanții în Grupul de lucru, ca el să devină funcțional. Prima întâlnire este stabilită pentru 29 octombrie, la ora 10,00, pentru constituirea în sine și pentru a lua cunoștință de primele aspecte”, a afirmat Ioan Chelaru (PSD), vicepreședintele Senatului.

El a mai susținut că s-a ajuns la concluzia că acest grup este necesar în urma unor discuții pe care conducerea Senatului le-a avut cu reprezentanții instituțiilor in Justiție.

“După cum știți, pe parcursul ultimelor săptămâni, la inițiativa Biroului permanent al Senatului și a președintelui, au avut loc întâlniri cu toate categoriile profesionale din lumea Justiției și a reieșit nevoia înființării unui organism de lucru, de colaborare și de cunoaște a instituțiilor, a ideilor și a metodelor prin care într-un grup de lucru comun putem identifica soluții legislative pe care noi să le punem în practică astfel ca Justiția să funcționeze cât mai aproape de parametrii și de nevoile societății”, a mai declarat Chelaru.

comments

comments