full screen background image

Titus Corlățean, audiat ca martor la DNA în dosarul voturilor din diaspora

titus corlatean 2    Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean s-a prezentat, luni, la sediul DNA. Conform primelor informații acesta este audiat ca martor în dosarul “Diaspora”, deschis după alegerile prezidențiale din 2014, informează B1 TV.

”Am venit, discut cu procurorii și vedem”, a afirmat, la intrare, fostul ministru.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a anunțat, pe 20 noiembrie, că s-a început urmărirea penală in rem pentru modul în care s-a organizat și desfășurat votul din disapora în cadrul alegerilor prezidențiale. Astfel că, după mai multe luni de investigații, vor urma și o serie de audieri.

Dosarul a fost deschis la Parchetul General, însă procurorii DNA au solicitat primirea dosarului legat de neregulile înregistrate la votul din diaspora, ancheta fiind preluată apoi de procurorii anticorupție.

Această anchetă a început după primul tur al alegerilor prezidențiale, iar în acest moment nicio persoană nu este urmărită penal, ci s-a început urmărirea penală pentru fapte, adică pentru obstrucționarea dreptului la vot.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

comments

comments