full screen background image

“Caravana POR 2014-2020” vine în Suceava

ccisv     Pe 7 octombrie, „Caravana POR 2014-2020” va fi prezentă în Suceava, unde reprezentanţii Autorităţii de Management şi cei ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord Est vor susţine o sesiune de informare.

Manifestarea este găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie, acţiunea desfăşurându-se în cadrul proiectului „Servicii pentru organizarea evenimentelor de informare şi promovare Regio-Programul Operaţional Regional”.

Scopul întâlnirii  este cel de informare cu privire la stadiul Regio, indicatorilor atinşi şi rezultatelor obţinute, proiectele finalizate, impactului regional al acestora, totodată fiind prezentate şi noile oportunităţi de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Acţiunile de informare îşi propun să contribuie la creşterea nivelului de transparenţă şi încrederii publice în finanţările nerambursabile, în vederea absorbţiei fondurilor europene.

Autoritatea de Management al Proiectul Operaţional Regional de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice desfăşoară, în perioada  septembrie-decembrie 2015, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare, „Caravana POR 2011-2020”.

Manifestarea se adresează potenţialilor beneficiari şi reprezentanţilor mass media locale şi regionale, întâlnirea din Suceava cuprinzând prezentarea Programului Operaţional Regional 2014-2020, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

comments

comments