full screen background image

Deschiderea anului de învăţământ, la Şcoala de Jandarmi Fălticeni

DSC_0004     Joi, 1 octombrie, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, a avut loc deschiderea anului de învăţământ pentru elevii jandarmi din seriile 2014 – 2016 şi 2015 – 2017.

Astfel, cei 248 de elevi, au sosit la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni în vederea începerii cursurilor în anul şcolar 2015 – 2016.

Aceştia vor participa la activităţi didactice în perioada 1 octombrie – 18 decembrie, iar după vacanţa de iarnă, din 4 ianuarie 2016, elevii din anul I vor continua cursurile şi elevii din anul al II-lea vor desfăşura un stagiu de practică de şase săptămâni, în unităţile operative ale Jandarmeriei Române.

Activităţile se desfăşoară în baza curriculum-ului avizat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării  Ştiinţifice şi aprobat de Ministerul Afacerilor Interne şi cuprinde perioade de cursuri, vacanţe şi stagii de practică.

Tot cu acest prilej, cei mai merituoşi elevi din anul II au fost înaintaţi în grad şi numiţi în funcţii de comandă la nivelul subunităţilor de elevi.

Elevii din anul I vor depune jurământul militar în data de 6 noiembrie.

comments

comments